Declaratie de dragoste

Multi fani pe Facebook si declaratii de dragoste pentru Romania... Cat de realist este insa acest joc?

Intotdeauna m-am intrebat care este logica simtamintelor legate de tara. Am crescut in afara poeziilor "despre tara si popor", dar le-am auzit ecourile. Cu toate acestea, n-am avut o reprezentare a sentimentului de patriotism (= dragoste de tara, da!), ori identitate nationala pana cand nu m-am aflat intr-o comunitate de studenti internationali. Acolo am cunoscut si simtit stereotipuri de toate soiurile, care deveneau difuze sau nu, in functie de flexibilitatea grupului. Acolo am simtit pe propriul obraz ca suntem o cultura mica. Acolo m-am simtit mandra cand am auzit primul multumesc stalcit. Acolo am vorbit cu bucurie despre istoria Romaniei, despre mirosul de cozonac din casa bunicii, despre transhumanta, ori despre dragul Brancusi.

Cand sunt in tara insa sentimentul de patriotism se transforma dintr-un personaj romantic intr-unul naturalist: aroma pietelor e naruita de limbajul de taraba, lumina strazilor cu tei e umbrita de namolul de suflete triste, de vaicareala nemaipomenita de care uneori imi este dor cand sunt acolo. Am taiat lista. Era prea lunga.

Cert este ca radacinile nu ni le putem schimba. Sunt in ADN-ul nostru fiziologic si cultural. Si acolo sunt probleme, si acolo sunt buni si rai, veseli si tristi, bogati si saraci. Nu e diferit decat modul in care ne raportam la acolo. Am intalnit multi romani acolo. Pare ca nu sunt acasa niciodata, desi au case impresionante. Pare ca le lipseste intotdeauna ceva. De ce? La sfarsitul fiecarei zile, sunt imigranti. Cand esti aici, asta nu inseamna nimic. Acolo, insa, e un stigmat. Viata acolo pare frumoasa, pare mai usoara, pare mai lina. Dar e cumva ceva care e impotriva firii.

Cred ca m-a napadit optimismul, pentru ca sunt acolo. Dar ce-ar fi sa incercam? Daca vom inceta sa gandim mai mult aici, deca acolo, sunt sigura ca vom schimba o litera, un cuvant, un rand, o pagina, si poate o generatie.

Do you need us to pray for you?

Sunt in biblioteca, in fata unui geam mare, cu soarele patruzandu-mi in tastatura, si cu neoanele aprinse deasupra capului... dar asta este o alta poveste.

Ce ma face sa ma abat de la tastatul riguros pentru scoala este imaginea unor tineri pe care ii vad prin geamul mare - doi caucazieni (nu am voie sa spun albi, pentru ca ma bate la cap corectitudinea politica): camasa alba, cravata, ecuson in piept. Fiecare vorbeste cu un student afro-american. Imaginea asta dureaza insa de cateva zeci de minute bune.

Nu este vorba de o asociatie studenteasca, si nici nu sunt reprezentanti ai universitatii. Au Biblii in mana si intreaba oamenii daca vor sa stea de vorba cu ei. E ciudata diferenta de tinuta intre ei si interlocutori. Un alt student afro-american este invitat la dicutii, cand una dintre camasile albe ramane singura. Nu pot spune ce ma impresioneaza mai mult: diferenta de culoare*, replica: "do you need us to pray for you?" (care mi-a fost adresata de doua ori de cand sunt aici), ori durata nesfarsita a discutiilor...

*a nu se considera o afirmatie rasista, ci doar una pur vizuala. Proiectez oamenii dupa culoarea personalitatii, si nu dupa cea a pielii.

White-haired ladies and Gheorghe Zamfir

It was a beautiful, sunny morning in March. It reminded me of home. A few weeks before I had held a presentation about Romania, organized by the International Programs Office, for American and international faculty and students. A student from India wrote me afterward saying he loved my presentation and invited me to hold the same presentation for an adult day care center in Muncie. He was part of the local Community Center for Vital Aging, and he was interested in organizing cultural events for Muncie community members. I accepted the invitation on the spot. First, out of curiosity - I had never seen an adult day care in the US before. Second, because I felt the urge to share some of the beautiful Romanian sounds. And they loved it! The people in the audience were some nice, white-haired ladies who were having a geography trivia session when I arrived. They were fun, interested and enthusiastic about the Romanian history, tradition and culture. They loved the monasteries' architecture, and especially the sounds of Maria Tanase's traditional music, as well as the pan-pipe ("nai") sounds of Gheorghe Zamfir. They wanted to take photos with me after the presentation, and asked for Romanian traditional dish recipes. I left there with a good feeling. They'll do better in their next international geography trivia session.

Paul Allen Bennett Graduate Scholarship in Public Relations

I was selected to be the Paul A. Bennett Graduate Scholarship recipient this year. The Ball State Department of Journalism awarded me with a $1000 grant for the year 2010-2011. The funny thing is... I don't know if I'll be back next year! My Fulbright grant is for one year, and my Masters Program, for two years. I need to find financial aid or an assistant position which will allow me to self-finance the second year. Otherwise, I'll just remain with the honor of being awarded with the Departmental Scholarship... Not a small thing though.

Romania. Un succes?

Am bifat un nou record in campusul Ball State. He he: numarul cel mai mare de participanti la Intercultural Exchange. Cu... A World Without Romania.

Le-a placut emotia, pasiunea, vitalitatea cu care mi-am prezentat tara de origine. Nu a fost usor sa fac asta. In primul rand, pentru ca noi, ca romani, nu avem experienta mandriei nationale. In al doilea rand, pentru ca a fost dificil sa aleg o pista pe care sa imi bazez prezentare de doar 30 de minute - istorie, georgrafie, arta, societate?

Am hotarat sa dansez o hora sanatoasa (cu ajutor din public) si sa le povestesc despre arta, care a jucat bine rolul de oglinda a istoriei, a geografiei, a socialului romanesc...

Le multumesc, asadar, Mariei Tanase, multumesc lui Dinu Lipatti, lui Gheorghe Zamfir, lui Brancusi, lui Nicolae Grigorescu, lui Eugen Ionescu, Cioran si lui Petre Tutea, ctitorilor de manastiri si tuturor autorilor anonimi din cultura romana. Dar si lui Porumboiu, lui Cristi Puiu, Anei-Maria Marinca, regizorului Andrei Serban, si tuturor celor care merita sa le multumesc, dar poate nu am facut-o...

Scrisoarea lui "cum ar fi daca"

Sunt atat de multe feluri in care as putea sa povestesc cum imi e... As putea sa fac asta printr-un cuvant: unic. Ori printr-un zambet senin. In decembrie am ales sa povestesc printr-o scrisoare.

Sara pe deal si flori de cires

Ce mecanisme ale constientului si subconstientului meu au facut sa ma trezesc astazi auzind in gand pe Tudor Gheorghe cantand "Sara pe deal"? Si ce mi-a determinat primul gand al diminetii: "Cel mai iubit dintre pamanteni"? Si imaginea florilor de cires din curtea bunicii... Si gustul cireselor de mai? Ce ?