100 points, Miss Anca!

Am avut de ales: sa scriu despre furtunile iazului meu intelectual sau sa vorbesc doar despre urcusuri.... Furtunile fac bine: te ajuta sa te re-ordonezi, re-pozitionezi, re-gandesti. Urcusurile, atat timp cat nu le iei prea in serios, iti confirma re-ordonarea, re-pozitionarea si re-gandirea.

Deocamdata, 3 urcusuri:
- 100 de puncte din 100 la prima lucrare predata - reaction paper la Structura revolutiilor stiintifice, de Thomas Kuhn.
- 100 de puncte din 100 la a doua lucrare predata - opinion paper: analogie intre Printul lui Machiavelli si activitatea de relatii publice. Consideratii etice.
- am fost acceptata in agentia de relatii publice a Ball State University - Cardinal Communications - agentie studenteasca, coordonata de departamentul de Jurnalism, care... surpriza: are clienti care platesc fee-uri bune pentru munca pe care noi o facem si pe care o numim internship neplatit. Interesant conceptul de fee-based PR student agency, nu?

Aiaiai!!!!!!!!!

How nice Google is...

...just when wanting to upload the previous post about my anger and the AC in my head!

I am angry today. Just today.

Too many plastic people. Too many barbie dolls. Less nature.

Too much organic food that does not deserve to be called food. Too much air conditioning and too many conditioned brains, hand-made souls, and 100% natural man-made lakes.

A lot of self-confidence. Upside-down philosophical terms. Huge-bad textbooks. Nice smiles. But plastic again.

Ah… I am so angry! Maybe just because my head is about to explode from the deadly-and-everywhere-present AC: in the library, in the bus, in the classrooms… It’s like if we're being held in a freezer we’ll be better, smarter, powerful, not angry….

Well, today I have the right of being angry! I have fever. I have all the AC (air conditioning) from BSU campus in my head, and a bad textbook in front of my eyes which is talking about epistemology, ontology, axiology… in superficial terms that are not acceptable. It’s enough I had to be shown where my hand is, where my nose is, when I just wanted to know where a bathroom was… Good that we’ll study Wittgenstein and Habermas next week. Good that my brain will execute the AC and I’ll finally get the chance of stopping the revolt. Just until the anger will be back again…

Multi, inter si trans. Cultural

Labor Day. Nu, nu e 1 mai!

Stau in biblioteca BSU citind A Diary of Gastric Bypass Surgery. By... Darlene K. Drummond, Assistant Professor of Communication Studies la University of Miamy, Florida. Pentru scoala: JOURN 680 (mass comm. research). Ascult muzica indiana si ploaia de afara. Am in jurul meu colegi din Armenia, Rusia, Franta, Turcia si Germania. Beau o cafea americana, si ma gandesc la cina romaneasca de mai tarziu, "ajutata" de cateva condimente vietnameze...

Dupa cina merg in Locker Room, pentru deja traditionala combinatie Rum&Coke. Ne face veseli. Si ne face sa uitam ca la 12 pm se inchide barul. Nu incalcam legea statului Indiana niciodata. Si nu pentru ca nu vrem. Imposibil sa cumperi o sticla de vin de sambata pana duminica, la 3 dimineata. Imposibil sa gasesti un pub deschis, unde sa te poti bucura de muzica, de prietenii gay si de berea proasta. Dar vine ea ziua de vineri...

Pana atunci am sa ma dumiresc cum sa citesc 500 de pagini pana saptamana viitoare, ce sa fac sa inteleg de ce nu exista autobuze catre Indianapolis, ce mananca studentii americani de au atat de multa incredere in ei, de ce e interzis sa bei pe strada, dar e permis sa vorbesti si sa dormi in biblioteca, si de ce bazinul de inot este deschis doar 2 ore la pranz... Pana ma prind de ce, am sa ma bucur de povestea unei Afro-Americance care a suferit o operatie ca sa scape de obezitate (si de diabet, respectiv hipertensiune - asta o salveaza de superficialitate, bineinteles!) si care a facut din experienta ei o carte ce ne serveste drept exemplu de autoetnografie in cursul de mass comm research. Sper...

Din dragoste de liste...

Sunt pe teritoriul SUA de 21 de zile. Si am inceput deja lista lucrurilor pe care nu le-am facut/ care nu mi s-au intamplat NICIODATA, dar pe care le-am bifat aici, dintr-un foc:

- n-am stat niciodata pana la 3 dimineata intr-o biblioteca. Din simplul fapt ca bibliotecile in care am intrat eu pana acum aveau program pana la cel tarziu 8pm.
- nu am cumparat vreodata carti pentru scoala in valoare de 600 de dolari. Pentru un singur semestru.
- nu am fotografiat nicicand 200 de pagini dintr-o carte de 2000 de pagini, cu frica-n san, in fata bibliotecii, ca sa am ce sa citesc pentru un seminar.
- nu mi s-a intamplat sa bata la usa mea un politist cu insigna, sa ma intrebe daca totul este ok, doar pentru ca e usa deschisa la intrarea in casa.
- n-am fost oprita pana acum pe strada ca sa fiu ajutata sa-mi duc sacosele de cumparaturi acasa. Casa aflandu-se la 2 strazi distanta.
- nu am avut niciodata temerea ca sunt in ilegalitate.
- nu mi-a fost teama atat de des ca sunt doar o cifra sau un ID number.
- nu am folosit in ultimii ani serviciile de plata online atat cat le-am folosit in ultimele 2 saptamani.
- nu am fost indragostita de un francez.
- nu am avut vreodata atatea motive sa dansez.
- nu am auzit vreodata sextagenari facand glume deocheate si flirtand cu maiestrie, ca la 30.
- nu m-am gandit ca pot sa vad show-ul Lord of the Dance gratuit, si altundeva decat in Europa.
- nu am cunoscut pana acum oameni din Uruguay, Costa Rica, Ecuador, Armenia sau Albania.
- nu am facut atatea mamaligi intr-o singura saptamana vreodata!

Ah... si peste toate astea sta un mare sentiment de iar nu stiu unde e acasa.

Bini, bini, de maine scriu in limba vorbita aici, ca sa ma simt mai de-a locului.

Capul infundat de nori. Sau prima lectie de PR in SUA. Sau USA. Cum vreti!

Stau pe scari. Aud greieri. Si nu mi se pare. Aud trenuri de marfa. Again, trenuri de calatori n-avem. Avem insa multe Mustanguri. Si multe case cu veranda si hamac. Si flori. Si oameni care mananca natural, pe scarile din fata casei. E zona de case de langa campus. E Muncie. E Indiana.

Cum am ajuns aici? Cu avionul. De la Bucuresti la New York. Si apoi iar cu avionul. De pe JFK, NY, pe Indianapolis International Airport. Doar cu o mica intarziere de 2 ore si o intamplare delicioasa pe pista de decolare: s-a anuntat imbarcarea. Bine, marturisesc. Cand am auzit anuntul de imbarcare eram la rand la Starbucks, avand in vizor o mare Cheese Danish (am aflat intre timp si TOT ce contine acea danisha de branza! - de la http://www.calorielab.com/). Si nu m-am miscat de acolo pana cand nu am avut daneza in mana.

Intamplarea delicioasa nu se refera insa la mancare, ci la prima mea lectie de PR in State. Nu-i bai, astazi nu dam note....

Dupa Starbucks m-am imbarcat pentru zborul catre Indianapolis. 35 de bucati pasageri. O stewardeza simpatica, plinuta, si trecuta de 40. Cu genul de amabilitate fortata la buzunar. Eh, decat ca in zborul Bucuresti - NY, unde stewardezele erau ca un cuib de viespi deranjate, prefer asa, imi zic. Dupa 30 de minute, cand avionul ar fi trebuit sa decoleze, ni se spune ca este o zgarietura pe o aripa si trebuie sa vina echipa tehnica sa rezolve problema. Si ni se promite ca nu va dura mai mult de 10 minute. Si apoi alte 30 de minute. Adorm. Si apoi alte 30 de minute... ni se spune ca echipa tehnica nu a gasit vopseaua potrivita si ca va trebui sa coboram din avion pana cand se va gasi o noua aeronava disponibila pentru zbor. Intre timp bagajele dormeau si ele linistite, in cala avionului. Si noi, si ele, ne-am indreptat inapoi catre aeroport. Inca 30 de minute. Se anunta zborul la poarta 23. Ne-am indreptat cuminti, toti 35, intr-acolo. O eroare. Nu se face imbarcarea. Intre timp zborul de Albany a fost anulat. Inca 15 minute. Se anunta zborul de Indianapolis la poarta 23. De data asta, pe bune. Nimeni nu mai credea insa ca vom decola de pe JFK in seara cu pricina. Si cu toate astea, am reusit! Am adormit ca o buturuga, cautand Statuia Libertatii pe harta de luminite. Si m-am trezit cu harta Indianapolisului in fata. Hey! Aia e Washington St. Aia e I-69! Cred ca am cautat prea multe hoteluri pe Google Map!

De aici, totul lin: un drum placut catre hotel, un receptioner adorabil, un pat Queen Size cu cea mai confortabila saltea din lume, o biblie langa telecomanda (m-am uitat, nu avea instructiuni de folosire a TV-ului!)... si primul meu mic dejun american: muffin, donut cu cioco, suc de portocale, iaurt Yoplait si un mar. Si o conversatie cu un cuplu sextagenar. Si o cafea mare. Cu lapte mult. Si cu gust de cafea! Mare!

Ce e o plecare

O plecare inseamna bagaje - bifat.

Inseamna prieteni - bifat. Si mai mult decat atat... (ei stiu de ce verdele-i verde, buburuza-i buburuza si invitatia la nunta, invitatie la nunta!)

Inseamna ca nu-ti gasesti nimic in bagaje inainte sa pleci, mai ales daca ai opriri intermediare - bifat.

Inseamna adrenalina si scurte momente de anxietate - semibifat. Mai e si maine.

O plecare inseamna multe priviri galese. Ma-ntreb de ce.