Bucuria de a te gandi la acasa...

Am inceput un nou semestru. Sunt la jumatatea drumului, si pare a fi din nou o intersectie. Sunt norocoasa, pentru ca am numeroase optiuni. Una dintre ele este ACASA.

• Vreau sa ma intorc. Sunt realista: stiu si binele si raul din SUA, stiu avantajele si dezavantajele din Romania. Da, vreau sa ma intorc.
• Aud multa tristete din Romania. O fi din cauza vremii, imi zic. Prieteni nemultumiti, prieteni cu planuri de duca, prieteni care invata germana, pentru ca alte tari sunt mai prietenoase cu medicii rezidenti decat tara noastra... Dar da, vreau sa ma intorc.
• Fiecare isi cladeste singur multumirea. Daca zaboveste in a se vaicari. Si totusi... "Vreau sa ma intorc" nu cumva este o lozinca idealista? Cat de mult dureaza entuziasmul in Romania?
• Nu m-am gandit prea mult la Romania cand am plecat, trebuie sa marturiesc. M-am gandit la mine si la cum sa-mi construiesc, piesa cu piesa, viitorul. Aici insa imi iau in serios rolul de "ambasador". A milita pentru o imagine pozitiva a Romaniei (ori a neutraliza-o pe cea negativa) devine un reflex cand esti in afara ei.

Oamenii inteligenti spun ca imaginea de sine proiecteaza imaginea ta in ochii celorlalti. Pentru Romania teoria aceasta pare a se verifica. In doar 4 - 5 luni am auzit destul de multe lucruri rele despre Romania in presa de aici... NPR (National Public Radio) are o preferinta nebuna pentru a arata cat de multa coruptie este in Romania si cat de prost merge totul: http://www.npr.org/templates/story/story.php?storyId=120290631

Si ma intreb... nu cumva noi, romanii, suntem de vina? Nu cumva ne plangem prea mult? Nu cumva avem o imagine de sine care se reflecta in ceea ce cred si scriu altii despre noi? De ce nu ne concentram pe a ne imbunatati universul in loc sa ne vaicarim? De ce fugim cu totii?

Ce ne salveaza? Avem regizori geniali :) Sper sa fie intelesi cum se cuvine. Sa luam aminte:

http://www.npr.org/templates/story/story.php?storyId=122450013

Da, m-am intors din vacanta...

Fu frumos. Si sunt tare recunoscatoare pentru tot. A fost primul Craciun pe care l-am petrecut sub alt brad decat cel pe care il impodobesc in fiecare an cu parintii, acasa. M-a speriat gandul asta la inceput. Dar n-a fost rau deloc. Dimpotriva!

Familie frumoasa, rasete, iepurasi, copii frumoi si inteligenti, aer curat, aventuri la ski. Longmont, Colorado.

Apoi, aglomeratie, prea mult advertising, fascinatie, arta, prieteni dragi, diversitate. New York.

E 2010... Un an cum va doriti!!!!

-12 grade Celsius. Da, Celsius

Muncie. Ultimele 10 zile din semestrul de toamna. 120 de pagini. De scris. 6 ore. De examene. Si multe carti de citit.

E fun, pentru ca toata nebunia asta imi place. Citesc lucruri care ma intereseaza, am oameni simpatici cu care sa dezbat subiectele care ma framanta, si chiar daca totul e inghetat in jur, mi-e cald. Mi-e bine.

Sarbatoarea Recoltei. Avem sau n-avem?

A World of Thanks... interviu pentru revista online a universitatii

After accessing the link, press Continue, in the right down corner of the map. You'll find a Romanian and a Chinese. And a new city in Romania: Danube Harbor. Also known as Galatzi :) Eroare de editare...

non-Black Friders

S-a dus. Am trait Black Friday online. Si m-am minunat. Urmeaza Electronic Black Monday. Ce nebunie! Imediat dupa cina de Thanksgiving americanii se asaza la usa magazinelor, dupa chilipiruri. Inca de la 3 dimineata. La ora 5am se deschid usile Mall-ului.

Prietenii din India au infaptuit nebunia. Si s-au intors cu o groaza de "chilipiruri". A durat o ora sa ni le arate pe toate. A durat o zi sa le cumpere.

Am refuzat sa cumpar mai mult decat am nevoie, doar pentru ca e mai ieftin. Ce fabrica de nevoi! Am refuzat sa ma trezesc devreme. Asa ca mi-am luat bicicleta la plimbare la pranz, uitand ce zi e, si bucurandu-ma de soarele cu dinti, printre gandurile la examene, la Sf. Andrei si la Sarbatorile Galatiului...

Insa cu toata impotrivirea mea, Vinerea cea Neagra m-a urmarit si m-a lovit, cand nici nu ma asteptam. Cu un stepper functional, aruncat de cineva langa colectorul de gunoi... Probabil au cumparat unul nou, de Black Friday.

Asa ca de azi sunt in forma. Fizica.

Caracatita

Saptamana care tocmai s-a incheiat a fost complicata. Am complicat-o si eu in mare parte, pentru ca nu pot sa lucrez in weekend. Pur si simplu nu pot sa mai lucrez in weekend. Nu stiu de unde mi se trage. Sau poate stiu, dar nu vreau sa-mi recunosc.

Luni. Jumatate de zi pe telefon cu oameni de Client Service. De la banca si de la compania de telefonie mobila. Cu succes, in final. Curs de relatii publice seara.
Marti. Excursie in Cincinnati: Holocaust Museum. Intalnire cu doi supravietuitori. Tulburator. Seara, panel despre sistemele politice din Iran, Rusia, Islanda, Afganistan si Burkina Fasso (Africa).
Miercuri. Half Day with a Pro in Indianapolis. Borshoff PR Agency. Dupa, PRSA luncheon - mass-media panel. Seara - panel despre PR in Romania, Armenia, Rusia, Cehia si Spania. Ma lupt cu un spaniol care imi spune ca el e vestic, si ca din cauza asta nici nu se compara ce fac ei in Spania cu ce se intampla in Estul Europei.
Joi. Lucru intens pentru finalizarea unei lucrari pentru Mass Media Theory. Cu Nietzsche, Descartes si Popper pe masa.
Vineri. International Festival. 6 ore de vorbit in continuu. Despre Romania. Petrecere aniversara a la India. Seara.

Intre toate astea, 3-4 ore de somn pe noapte, teme pentru scoala si multe ganduri.

In mare parte, ganduri identitare. Sunt singurul student roman din campus. Asta ma face adesea sa fiu "Miss Rumania". Miss Romania, decorata cu toate stereotipurile despre romani: buni atleti, buni muzicieni, excelenti hoti, cei mai buni vampiri din lume. That tall girl from... Romania. Or Albania? Or Armenia? Rareori Anca, pentru cei mai multi. Nu vorbesc acum despre oamenii care-mi sunt apropiati, ci despre cei care nu au niciun interes in a afla ceva ce nu le schimba existenta in mod direct. Asta mi s-a spus: "as long as it does not interfere with my life, I don't need to know" (Mary, 22, Muncie, Indiana). E un caz unic, pentru ca macar recunoaste cu nonsalanta. In timp ce multi dintre cei pe care-i intalnesc pretind ca le pasa: afiseaza zambetul de plastic, si pun atributul "interesant". Nu va lasati pacaliti. Asta e cuvantul lor preferat cand nu au nicio opinie. Si de cele mai multe ori nu au.

Cateva exemple? Studenti americani: "Lady Gaga occupies a lot of my thoughts..." ... "Oh, you're not wearing your traditional costume on the street, in your day-to-day life? I thought you did, and you bought new clothes when coming here...", "How do I spell Europe?"(Chinese undergrad). The Spanish undergrad: "I'm Western. Your Eastern." Mda... am zis ca sunt cazuri izolate, si am refuzat sa vorbesc despre asta. Dar in saptamana ce a trecut tentaculele caracatitei au fost pline de astfel de exemple. Care m-au lovit de fiecare data in moalele capului.

Concluzia: suntem o cultura mica, dar tipam tare.

Thanksgiving. Multumesc pentru o saptamana libera inainte de examene!

Colegele din agentia de PR m-au intrebat ce inseamna pentru mine Thanksgiving. Le-am raspuns sincer si direct, ca de obicei: NIMIC.

Le-am intrebat si eu pe colegele din agentia de PR ce inseamna pentru ele Thanksgiving. Mi-au raspuns filosofic si direct, ca de obicei: MANCARE. Muuuuulta mancare.