Am inceput un nou semestru. Sunt la jumatatea drumului, si pare a fi din nou o intersectie. Sunt norocoasa, pentru ca am numeroase optiuni. Una dintre ele este ACASA.
- Vreau sa ma intorc. Sunt realista: stiu si binele si raul din SUA, stiu avantajele si dezavantajele din Romania. Da, vreau sa ma intorc.
- Aud multa tristete din Romania. O fi din cauza vremii, imi zic. Prieteni nemultumiti, prieteni cu planuri de duca, prieteni care invata germana, pentru ca alte tari sunt mai prietenoase cu medicii rezidenti decat tara noastra... Dar da, vreau sa ma intorc.
- Fiecare isi cladeste singur multumirea. Daca zaboveste in a se vaicari. Si totusi... "Vreau sa ma intorc" nu cumva este o lozinca idealista? Cat de mult dureaza entuziasmul in Romania?
- Nu m-am gandit prea mult la Romania cand am plecat, trebuie sa marturiesc. M-am gandit la mine si la cum sa-mi construiesc, piesa cu piesa, viitorul. Aici insa imi iau in serios rolul de "ambasador". A milita pentru o imagine pozitiva a Romaniei (ori a neutraliza-o pe cea negativa) devine un reflex cand esti in afara ei.
Oamenii inteligenti spun ca imaginea de sine proiecteaza imaginea ta in ochii celorlalti. Pentru Romania teoria aceasta pare a se verifica. In doar 4 - 5 luni am auzit destul de multe lucruri rele despre Romania in presa de aici... NPR (National Public Radio) are o preferinta nebuna pentru a arata cat de multa coruptie este in Romania si cat de prost merge totul: http://www.npr.org/templates/story/story.php?storyId=120290631
Si ma intreb... nu cumva noi, romanii, suntem de vina? Nu cumva ne plangem prea mult? Nu cumva avem o imagine de sine care se reflecta in ceea ce cred si scriu altii despre noi? De ce nu ne concentram pe a ne imbunatati universul in loc sa ne vaicarim? De ce fugim cu totii?
Ce ne salveaza? Avem regizori geniali :) Sper sa fie intelesi cum se cuvine. Sa luam aminte:
