Rarely puzzled

The puzzle way este asa cum am simtit eu ca s-a intamplat totul pana acum pe drumul profesional pe care-l construiesc: ca un joc, dar cu maxima concentrare. Fiecare piesa, unica si cu un rol bine definit: de colt, de mjloc, de completare. E sanatos si firesc sa faci pas dupa pas, si nu un salt care-ti poate rupe coloana vertebrala.

Asta e ritmul meu, si nu trebuie luat ca regula generala. Eu mi l-am interiorizat si functionez bine asa. Navalnic, si apoi domol, gandit, apoi iar navalnic, si apoi iar linistit. Si apoi iar linistit...

Switch on, prima parte:

Puzzle a fost laitmotivul utilizat in aplicatia pentru bursa Fulbright, care-mi cerea sa vorbesc despre activitatile mele de pana atunci, sa-mi justific parcursul profesional, sa imi conturez obiectivele... Pe scurt, sa raspund la proverbiala intrebare: cum te vezi peste 10 ani? Era in martie 2008, lucram la The Practice ca (PR) Account Executive pentru clientii GE Money si eJobs. Si imi pregateam lucrarea de licenta. A urmat interviul, in septembrie. Apoi, vestea ca sunt pe short-list pentru bursa.

Switch off, prima parte:

Dupa ce am aflat ca primisem bursa, am realizat ca pierdusem o piesa esentiala din puzzle: timpul pentru sustinerea examenelor TOEFL si GRE, necesare in aplicatia pentru universitati. Lucram. Destul de mult, ar spune unii. Atat de mult incat nu aveam timpul pretios sa mai gandesc aiurea, sau sa am sentimente (si luati-o foarte literal. nu e deloc romantat). Nu mi s-a parut ca lucram mult pana cand mi s-a spus ca nu lucrez mult. De catre supervizorii mei. Am zis ca ma straduiesc sa muncesc mai putin, si mai eficient. Si sa mai aman examenele, lucru care aducea cu el riscul de a pierde dead-line-urile de aplicare la unele universitati. Am luat atunci in calcul (si am comunicat asta Comisiei Fulbright) ideea mea de a renunta la bursa, in favoarea cuiva care chiar avea timp sa gandeasca!

Switch on, a doua parte:

Ora 11. La birou. Dupa revista presei si primele mailuri din cele 80 ale zilei. Imi suna telefonul personal, afisand un numar de telefon fix, si dezvaluind o voce jucausa, dar mereu serioasa (vocea care urma sa-mi fie calauza, numita de mai toti Fulbrighterii romani... Corina): "Domnisoara Topliceanu, aveti cateva minute? Doamna Director al Comisiei Fulbright la Bucuresti ar vrea sa va vorbeasca" Era Dorina Gutu (Tudor), primul meu profesor de Relatii Publice din facultate care m-a miscat... catre RP. "Salut, Anca. Stiu ce ai de gand sa faci. Insa nu-ti sta bine renuntarea. Mai amana-ti un pic examenele, cu riscul de a pierde dead-lineuri la unele universitati. Dar nu renunta." Nu stiu daca a fost vocea, tonul, atitudinea, ori aerul sufocant din birou, dar am zis DA.

Switch off, a doua parte:

10 aprilie 2009: "Va scriu acest mesaj pentru a va informa ca in acest an costurile de scolarizare la toate universitatile cu care suntem in legatura prin IIE au crescut in mod vizibil. In plus, disponibilitatea universitatilor americane de a oferi ajutor financiar s-a redus dramatic fata de anii trecuti. Incepand cu acest an, se ofera insa posibilitatea finalistilor care au primit raspunsuri pozitive de la universitatile americane de a acoperi din resurse proprii costurile de studiu. In acest caz, Comisia Fulbright va acoperi cheltuielile de transport si va acorda sprijin in procesul de aplicare la viza pentru Statele Unite. Va rugam sa ne informati daca doriti sa acoperiti cu resurse proprii costurile de studiu si sa continuati procesul de afiliere prin intermediul Comisiei Fulbright. In caz contrar, va rugam sa ne anuntati, pentru a opri demersurile de admitere la universitatile americane din planul dumneavoastra de afiliere."

Am zis multumesc, nu, si am mers mai departe, gandindu-ma la cum sa-mi fac timp sa gandesc.

Switch on. The end and the dawn.
Iunie 2009. Gandeam. Si un telefon m-a facut sa gandesc un pic mai mult: fusesem acceptata in programul masteral de PR al Ball State University, Muncie, Indiana. Si bursa era acoperita. Full. De Fulbright si de universitate. Pentru un an. Au inceput amuzantele liste PRO si CON. Si tipetele prietenilor mei la mine. Si mainile pline de lacrimi ale parintilor. Apoi s-a facut liniste. Gasisem piesa care-mi lipsea.