Retorica

Imi stapanesc cat de mult pot reactiile de martian pe taramuri americane. In mod clar, evident, dovedit, nu sunt unul dintre ei. Sunt "the weird European". Sau the "smart European". Sau "the funky girl from Romania". In sensul de "in afara regulilor". Bun. M-am obisnuit cu asta. Si cred ca si lor le place sa fiu prin preajma. Dar sunt momente cand vulcanul izbucneste din nou. Nu inteleg! Nu suport! Cum pot oamenii astia trai asa? Si alte idei exclamative.

Un astfel de moment a fost cand un reputat ex-guvernator democrat a venit in campus sa tina o cuvantare tinerilor de la Ball State. Cu cateva ore inainte de prelegere nu aveam de gand sa merg, din cauza lungimii listei to do. Dar citesc in ziar ca universitatea a platit 18.000 de dolari ca onorariu domnului Howard Dean, pe numele lui. Fac un mic research si aflu ca BSU a obtinut chiar un discount, 28.000 de USD fiind onorariul obisnuit al politicianului in cauza. Imi zic: parte din banii care se vor duce in contul domnului Dean sunt bani Fulbright. Si constiinta ma impinge sa ocup un loc in sala. In plus, mi se activeaza subit curiozitatea legata de retorica politicienilor americani in fata studentilor. Si ma duc. Cu un francez si cu o rusoaica. Cuvantarea dureaza 35 de minute. Nu e dezastruoasa, dar se vede ca e manufacturata. In plus, ma intreb daca politicienii americani iau lectii de teatru. Omul e entertainer innascut. Si sunt uimita de modul in care apasa pe exact butoanele care trebuie in discurul lui, in asa fel incat reuseste sa primeasca de cateva ori ovatiile salii. Privesc din exterior, si e usor sa critic. Da, sunt constienta de asta. Dar... cum pot fi tinerii atat de usor de exaltat de catre un politician?

Episodul 1. Colega din Rusia, Natasha, ii adreseaza domnului Howard Dean o intrebare legata de regularizarea Interetului impotriva pornografiei. Intrebarea ei are la baza unui viol in grup petrecut cu cateva zile in urma in incinta unui liceu din California, si ipoteza ca Internetul ii face pe tineri imuni la atrocitati. Omul nici nu asculta intrebarea. Si incepe sa vorbeasca despre mama Rusia, si sa critice lipsa de libertati din fosta URSS. Rusoaica se inroseste la fata. Americanul continua discursul, de parca l-ar fi luat dintr-un sertar. Rusoaica riposteaza. Cineva din public tipa violent. Microfonul este taiat. Episodul 2. Colegul din Franta il intreaba pe reputatul si aplaudatul american de ce sunt tinerii subiect de discurs doar cand e nevoie de ei: in campanie, sau cand e nevoie de suport pentru o decizie a Guvernului. Politicianul ii da dreptate. In zece fraze diferite. Si atat. Atat de amuzant... Atat de tragic. Le trebuie un Caragiale!